PODUL NELLES

PODUL NELLES

În anul 2014 urmam un curs de constelații familiale. Unul dintre cărțile recomandate era cartea lui dr. Wilfried Nelles cu titlul În viață nu există cale de întoarcere (Das Leben hat keinen Rückwärtsgang). Citind cartea am avut momente aha, deoarece de ceva timp aveam impresia, că hoinăresc pe malul unui râu, pe unul dintre țărmuri fiind sistemul chakrelor (Orientul), iar pe celălalt constelațiile familiale (Occidentul). Știu, că există un pod, dar în capul meu e așa de mare ceața, încât în nici un fel nu dau de acest pod. Modelul nivelelor de conștiență dezvoltat de Wilfried Nelles mi-a oferit acest pod. Am și exclamat, zicând, parcă văd, că din cauza acestui om voi învăța limba germană. În anul următor deja stăteam printre rândurile participanților la prima Academie Internațională de Vară organizată de Nelles Institut în Germania, urmată de încă două academii de vară și de cursul de LIP (Life Integration Process – Procesul de integrarea a vieții), psihologie fenomenologică și muncă cu constelații, nivel avansat în limba germană.

Studiind nașterea, răspândirea și funcționarea actuală a constelației familiale am impresia, că putem fi martorii aceleiași instituționalizări și dogmatizări ca și în cazul apariției religiilor. Și constelația familială are multe diferite ramuri și vlăstare, și a apărut și vlăstarul mistic. Pentru mine LIP-ul și constelația fenomenologică reprezintă acest vlăstar mistic, care s-a transformat în cele din urmă într-un arbore autonom, integrând și în același timp lăsând în urmă constelația familială ce putem numi deja o metodă clasică. Această abordare sprijină individul în procesul său de a se privi pe el însuși dintr-o stare de treaz fizic, psihic și spiritual, de la nivelul de conștiență al adultului. Cu conștiența de adult se uită individul nu doar la el însuși, ci la toată viața lui, la locul pe care îl ocupă atât în propria sa viața, cât și în societatea actuală, precum și în procesul de evoluție a conștienței.

Țelul Nelles-Institut Transylvania este pe lângă introducerea metodei, organizarea cursurilor de LIP în Transilvania, atât în limba română, cât și în limba maghiară. La cursul avansat de LIP avem speranța de a-i avea ca oaspeți pe dr. Wilfried Nelles, dezvoltatorul metodei LIP, și pe Malte Nelles, colegul și fiul său, cu care într-o colaborare strânsă conduc împreună Nelles Institut din Germania. Lui Malte Nelles i se atribuie dezvoltarea metodei CLIP (Couple Life Integration Process), procesul de integrare a relației de cuplu.

Cu mulțumiri și cu o bucurie sinceră pentru interesul arătat față de munca noastră,

Edó Gergely

______________________

LUMEA ÎN CARE TRĂIM, conștiința și calea sufletului, de dr.Wilfried Nelles, publicat de Spiri2Art Center și Editura Curs, 2025.

În cartea de față, continuare a volumului „Viața nu cunoaște cale de întoarcere”, Wilfried Nelles schițează dezvoltarea conștiinței umane, de la copilul nenăscut și până la omul aflat la finele vieții, de la alungarea din Paradis și până la civilizația modernă. Autorul descrie profundele influențe pe care le suferă omul în diversele etape, precum și evoluția conștiinței înspre planuri tot mai vaste și mai cuprinzătoare, care se întâmplă de la sine dacă omul se lasă purtat fără rezerve de mișcarea naturală a vieții.

În paginile cărții, Wilfried Nelles explicitează iluziile intrinseci ale modernității – credința oarbă în tehnică, idolatrizarea narcisistă a propriilor idei, mitul autodeterminării ca o tentativă adolescentină de eludare a realității vieții – și punctează calea care duce spre această realitate. Cu această ocazie se naște o hartă a vieții omului, care stă la baza unei noi psihologii, descrisă și explicată în termeni simpli, practici și plini de vitalitate, care permite sufletului să depășească lipsa de sens a modernității.

Dr. Wilfried Nelles (n. 1948), psiholog și autor a 18 cărți, traduse în 11 limbi, a contribuit în mod esențial la dezvoltarea metodei constelațiilor familiale. Așa cum singur spune, a „descoperit”,  abordarea cunoscută ca procesul de integrare a vieții, un proces care facilitează integrarea diverselor etape de viață, regăsirea sinelui și contactul cu adevăratul nostru potențial, cel existent în fiecare om încă din momentul concepției.

______________________

Cartealui Malte Nelles, prima oară într-o limbă străină: DUMNEZEU S-A MUTAT ÎN NOI, O psihologie a inconștientului la omul modern, publicată de Editura Curs, în colaborare cu Nelles Institut Transylvania și Asociația Spiri2Art Center. Poate fi cumpărată de la noi la evenimente, de la Librăria Bookstory sau comandată online de la Editura Curs.
______________________

 

Procesul de Integrare a Relației de Cuplu (CLIP), psihologie fenomenologică și constelații integrative cu focusul pe relația de cuplu, dar se poate veni cu orice temă cu partenerul sau singur
21-22 martie, Cluj-Napoca, rezervarea locului se face la Programări
16-17 mai, București, rezervarea locului se face prin Anișoara Cișmașu: saranianisoara@gmail.com
Evenimentele este de două zile, nu se poate veni doar pentru o zi
Preț: 950 RON, pentru cupluri 850 RON, pentru cei care vin la practică pentru că au terminat sau urmează acum curs de formare este 300 RON
Despre CLIP (Couple Life Integration Process) pe scurt:
În cursul unul CLIP se arată atât trecutul unic individual al celor doi, cât și trecutul comun al cuplului. Acesta este întotdeauna zguduitor, dacă rămâne sau nu cuplul împreună. Se poate vedea cu ce fel de energii a sosit fiecare în relație, ce a fost pachetul unic cu care au contribuit la povestea comună și care, la rândul lui a format acest trecut comun. În același timp se arată și potențialul individual al fiecăruia, și la fel și potențialul comun al cuplului. Acesta este impulsul nou, care vine, ne cheamă și ne atinge din viitor.
Pot lucra cu modelul acesta și în cazul în care clientul vine singur, fără partener. În cazul acesta pot lucra doar pe linia lui / a ei. Modelul funcționează la fel de bine și în cazul cuplurilor homosexuali. Singura condiție e ca cuplul să fie împreună de minim doi ani.
Are o putere și o frumusețe aparte, când cuplul vine împreună. Pentru că acesta nu e spațiul în care discutăm și stabilim lucrurile și regulile, nu e spațiul în care ne certăm și ne împăcăm, unde analizăm și interpretăm, nu e spațiul unde ne asigurăm, că de acum încolo niciodată nu o să ne mai rănească partenerul și n-o să avem parte de nimic neașteptat din partea lui / a ei. Acesta e spațiul în care se arată vitalitatea relației de cuplu. Dacă relația de cuplu nu mai are vitalitate, atunci se arată puterea căilor individuale. Nu bate în cui nimic și nu finisează nimic, ci te deschide și te face să te simți viu.
Mai multe informații găsești pe site la CLIP.
Vă aștep cu drag, te aștept cu drag!
Edo Gergely

__________________

LUMEA ÎN CARE TRĂIM, Conștiința și calea sufletului, de Dr. Wilfried Nelles, lansare de carte din data de 21 februarie, 2025 la Cluj-Napoca. Organizator: Edo Gergely, Nelles Institut Transylvania www.nellesinstitut.ro și Editura Curs, dna Monica Hriscu, cartea se poate cumpăra de aici: https://edituracurs.ro/librarie/wilfried-nelles-lumea-in-care-traim, Traducător: Monica Hriscu, Copertă: Vivien Miron-Vilidar, Interpret: Laura Berceanu, Video: Sandu-Traian Cimponeriu, Locație: Casa Libertății Religioase

BEING MATURE IN AN IMMATURE WORLD, LECTURE WITH COEN AALDERS, the leader of the Nelles Institute Netherlands. Coen Aalders, is an internationally recognised constellator, with lots of experiences in phenomenological perspective on leadership. 23rd of November, Cluj Napoca / Kolozsvár. Organiser: Nelles Institut Transylvania. Host: House of Religious Freedom. Video: Sandu-Traian Cimponeriu.

 

Eu și tu. A iubi și a trăi împreună cu diferențele. Prelegere de Malte Nelles pentru toți cei care sunt interesați și entuziasmați de miracolul relației de cuplu și caută noi impulsuri.

__________________________________

Edó Gergely, trainer și fondator Nelles-Institut Transylvania, Claudia Găgeanu, psihoterapeut și Moni Hriscu, traducător și editor discută despre cartea psihoterapeutului german Wilfied Nelles, „VIAȚA NU CUNOAȘTE CALE DE ÎNTOARCERE. Evoluția conștiinței, creșterea spirituală și constelațiile familiale”.

__________________________________

Cel mai nou articol scris de Wilfried Nelles acum și în engleză:

The artificial human

__________________________________

Viața nu cunoaște cale de întoarcere, Evoluția conștienței, creșterea spirituală și constelațiile familiale, ediția a 2-a

de dr.Wilfried Nelles, publicat de Spiri2Art Center și Editura Curs, 2023.