PODUL NELLES
În anul 2014 urmam un curs de constelații familiale. Unul dintre cărțile recomandate era cartea lui dr. Wilfried Nelles cu titlul În viață nu există cale de întoarcere (Das Leben hat keinen Rückwärtsgang). Citind cartea am avut momente aha, deoarece de ceva timp aveam impresia, că hoinăresc pe malul unui râu, pe unul dintre țărmuri fiind sistemul chakrelor (Orientul), iar pe celălalt constelațiile familiale (Occidentul). Știu, că există un pod, dar în capul meu e așa de mare ceața, încât în nici un fel nu dau de acest pod. Modelul nivelelor de conștiență dezvoltat de Wilfried Nelles mi-a oferit acest pod. Am și exclamat, zicând, parcă văd, că din cauza acestui om voi învăța limba germană. În anul următor deja stăteam printre rândurile participanților la prima Academie Internațională de Vară organizată de Nelles Institut în Germania, urmată de încă două academii de vară și de cursul de LIP (Life Integration Process – Procesul de integrarea a vieții), psihologie fenomenologică și muncă cu constelații, nivel avansat în limba germană.
Studiind nașterea, răspândirea și funcționarea actuală a constelației familiale am impresia, că putem fi martorii aceleiași instituționalizări și dogmatizări ca și în cazul apariției religiilor. Și constelația familială are multe diferite ramuri și vlăstare, și a apărut și vlăstarul mistic. Pentru mine LIP-ul și constelația fenomenologică reprezintă acest vlăstar mistic, care s-a transformat în cele din urmă într-un arbore autonom, integrând și în același timp lăsând în urmă constelația familială ce putem numi deja o metodă clasică. Această abordare sprijină individul în procesul său de a se privi pe el însuși dintr-o stare de treaz fizic, psihic și spiritual, de la nivelul de conștiență al adultului. Cu conștiența de adult se uită individul nu doar la el însuși, ci la toată viața lui, la locul pe care îl ocupă atât în propria sa viața, cât și în societatea actuală, precum și în procesul de evoluție a conștienței.
Țelul Nelles-Institut Transylvania este pe lângă introducerea metodei, organizarea cursurilor de LIP în Transilvania, atât în limba română, cât și în limba maghiară. La cursul avansat de LIP avem speranța de a-i avea ca oaspeți pe dr. Wilfried Nelles, dezvoltatorul metodei LIP, și pe Malte Nelles, colegul și fiul său, cu care într-o colaborare strânsă conduc împreună Nelles Institut din Germania. Lui Malte Nelles i se atribuie dezvoltarea metodei CLIP (Couple Life Integration Process), procesul de integrare a relației de cuplu.
Cu mulțumiri și cu o bucurie sinceră pentru interesul arătat față de munca noastră,
Edó Gergely
______________________


MALTE NELLES AT CLUJ: BEING YOURSELF – LECTURES AND CONSTELLATION WITH THE NEW FORMAT: THE SELF
„Being yourself—everyone wants it, but no one tells you how to do it.”
Malte Nelles
DATE & PROGRAM:
6th-8th of November, 2026
Friday – Saturday: 10.00-13.00, 15.00-18.00, Sunday: 10.00 – 15.00
PRICE: 390 €.
For those who have finished or are now attending the main training at Nelles Institut Transylvania: 350 €.
For the superior training participants (total days 6st-10th of November) in total for the 5 days 400 €.
The number of participants is limited.
To register: https://www.nellesinstitut.ro/seminarii/evenimente/
After registration, participants will receive a confirmation of registration and further details on how to pay. After registration, the reservation is valid with payment within 3 days. When applying, please provide your billing information. If payment is not made, the space will be freed up for other interested participants.
LANGUAGE OF THE EVENT: English
LOCATION: Wisdom Culture Lab, str Emil Isac Nr 25, Cluj Napoca
Looking forward to see you at this event,
Edó Gergely and Malte Nelles
ABOUT THE THEME OF THE SEMINAR:
“Who am I?” is the great question that, as modern human beings, is placed at the threshold of our lives, yet no one has ever answered it.
“Be yourself” is our culture’s answer, yet our self—the very thing around which psychology, philosophy, and spiritual disciplines have long revolved—reveals itself only indirectly. It is not something fixed or discoverable, and it cannot be captured or pinned down. Who I am is a mystery.
The Roman emperor Marcus Aurelius already engaged in “self-reflection,” but as a concept and way of life, the self only found its place in our culture in the modern era. Self-awareness, self-confidence, self-realization—through ourselves we come to understand the world and life.
The self, according to the idea we wish to follow in this course, is the place where our consciousness unfolds and where we simultaneously bear witness to it. Here, all our partly contradictory and partly unifying soul and vital forces meet, enrich, and clash, such as
- the simultaneity of who have become and who we are becoming,
- the distinctiveness of the inner and outer worlds,
- the tension between myself and the people around me,
- the distinction between body and mind,
- the encounter between nature (the “animal”) and culture (the “human”) within me,
- the difference between my will (the “I”) and the soul (that which wants something from me).
The self is the spiritual space in which all these forces perform their dance within
me, shaping me, guiding me, sometimes driving me mad and sometimes making me happy, in which I participate in all of this and can simultaneously perceive it as an observer.
Our self is the stage of the gods.
SEMINAR STRUCTURE:
Drawing on various depth psychological perspectives (e.g., those of Sigmund Freud, Carl Gustav Jung, James Hillman, and phenomenological psychology), the seminar begins each day with informal lectures that develop a new understanding of the self and a model based on that understanding.
This leads to a new constellation format for self-reflection, which is used in practical work during the course. All personal questions regarding relationships, symptoms, and inner psychological dynamics are welcome—questions that bring us back to ourselves and challenge us to respond to life.
MALTE NELLES’ work focuses on therapy and integrative counseling, incorporating deep psychological, humanistic and systemic approaches and methods. The guiding principle of his work is to put into practice the psychology of consciousness, which sees in man a thinking and sentient being, but at the same time sees opportunities for development.
Since 2009 he has been leading individual and group consultations, counselling and therapy sessions in individual and relationship sessions, as well as for groups, companies and organizations. he also works as a teacher and trainer at various institutions.
Malte Nelles holds a degree in political science from the Free University of Berlin (Freie Universität Berlin) and has studied psychotherapy (ZIST), family and systemic constellations (DGfS), couple therapy (EAPT), business management (IWW/Fernuniversität Hagen), constellations work (eurasys).
Malte Nelles co-runs the Nelles Institute in Germany with his father, Wilfried Nelles. The Nelles Institute focuses on phenomenological psychology and the life integration process (LIP). In addition to institutes in Germany (Eifel and Berlin), they have partner institutes in Switzerland, Austria, the Netherlands, Hungary, Romania and the Czech Republic. Malte Nelles leads seminars and trainings outside Germany in several European countries, as well as China.
His webpage: https://malte-nelles.de/

LUMEA ÎN CARE TRĂIM, conștiința și calea sufletului, de dr.Wilfried Nelles, publicat de Spiri2Art Center și Editura Curs, 2025.

În cartea de față, continuare a volumului „Viața nu cunoaște cale de întoarcere”, Wilfried Nelles schițează dezvoltarea conștiinței umane, de la copilul nenăscut și până la omul aflat la finele vieții, de la alungarea din Paradis și până la civilizația modernă. Autorul descrie profundele influențe pe care le suferă omul în diversele etape, precum și evoluția conștiinței înspre planuri tot mai vaste și mai cuprinzătoare, care se întâmplă de la sine dacă omul se lasă purtat fără rezerve de mișcarea naturală a vieții.
În paginile cărții, Wilfried Nelles explicitează iluziile intrinseci ale modernității – credința oarbă în tehnică, idolatrizarea narcisistă a propriilor idei, mitul autodeterminării ca o tentativă adolescentină de eludare a realității vieții – și punctează calea care duce spre această realitate. Cu această ocazie se naște o hartă a vieții omului, care stă la baza unei noi psihologii, descrisă și explicată în termeni simpli, practici și plini de vitalitate, care permite sufletului să depășească lipsa de sens a modernității.
Dr. Wilfried Nelles (n. 1948), psiholog și autor a 18 cărți, traduse în 11 limbi, a contribuit în mod esențial la dezvoltarea metodei constelațiilor familiale. Așa cum singur spune, a „descoperit”, abordarea cunoscută ca procesul de integrare a vieții, un proces care facilitează integrarea diverselor etape de viață, regăsirea sinelui și contactul cu adevăratul nostru potențial, cel existent în fiecare om încă din momentul concepției.


În cursul unul CLIP se arată atât trecutul unic individual al celor doi, cât și trecutul comun al cuplului. Acesta este întotdeauna zguduitor, dacă rămâne sau nu cuplul împreună. Se poate vedea cu ce fel de energii a sosit fiecare în relație, ce a fost pachetul unic cu care au contribuit la povestea comună și care, la rândul lui a format acest trecut comun. În același timp se arată și potențialul individual al fiecăruia, și la fel și potențialul comun al cuplului. Acesta este impulsul nou, care vine, ne cheamă și ne atinge din viitor.
Edo Gergely
__________________
LUMEA ÎN CARE TRĂIM, Conștiința și calea sufletului, de Dr. Wilfried Nelles, lansare de carte din data de 21 februarie, 2025 la Cluj-Napoca. Organizator: Edo Gergely, Nelles Institut Transylvania www.nellesinstitut.ro și Editura Curs, dna Monica Hriscu, cartea se poate cumpăra de aici: https://edituracurs.ro/librarie/wilfried-nelles-lumea-in-care-traim, Traducător: Monica Hriscu, Copertă: Vivien Miron-Vilidar, Interpret: Laura Berceanu, Video: Sandu-Traian Cimponeriu, Locație: Casa Libertății Religioase
BEING MATURE IN AN IMMATURE WORLD, LECTURE WITH COEN AALDERS, the leader of the Nelles Institute Netherlands. Coen Aalders, is an internationally recognised constellator, with lots of experiences in phenomenological perspective on leadership. 23rd of November, Cluj Napoca / Kolozsvár. Organiser: Nelles Institut Transylvania. Host: House of Religious Freedom. Video: Sandu-Traian Cimponeriu.
Eu și tu. A iubi și a trăi împreună cu diferențele. Prelegere de Malte Nelles pentru toți cei care sunt interesați și entuziasmați de miracolul relației de cuplu și caută noi impulsuri.
__________________________________
Edó Gergely, trainer și fondator Nelles-Institut Transylvania, Claudia Găgeanu, psihoterapeut și Moni Hriscu, traducător și editor discută despre cartea psihoterapeutului german Wilfied Nelles, „VIAȚA NU CUNOAȘTE CALE DE ÎNTOARCERE. Evoluția conștiinței, creșterea spirituală și constelațiile familiale”.
__________________________________
Cel mai nou articol scris de Wilfried Nelles acum și în engleză:
__________________________________
de dr.Wilfried Nelles, publicat de Spiri2Art Center și Editura Curs, 2023.









